Powered By Blogger

joi, 11 februarie 2010

Americani oripilanti

Acest text este cu dedicatie. Se stie... Am anuntat-o apropiatilor si nu ar trebui sa fie nicio surpriza. De asemenea, vreau sa va precizez ca nu sunt rasist si nu vreau sa induc o tenta rasiala in randurile care urmeaza. M-au deranjat niste lucruri, iar acum am din nou ocazia sa pot tipa in liniste, asa cum numai eu stiu sa o fac...
Asadar, „let’s start, GEM!”...

Bai, americanule! De cand esti tu „sef” la mine in tara? Cinte ti-a zis tie ca eu iti sunt un biet amarat din lumea a treia si ca trebuie sa faci tu pe desteptul cu mine? Chiar aici, la mine in oras, de fata cu toti prietenii mei... Asa ceva e inadmisibil.
V-ati asezat voi, acum 200 de ani, niste englezoi cu gura mare, parliti de atata persecutii de catre Parlament si Carol I, pe coasta de Est a continentului american si dupa ce George Washington, ala pe care l-ati pus in semn de omagiu (daca stiti cu adevarat ce-i ala) pe amaratii vostri verzisori, v-a intarit moralul cu niste pamanturi, ajutati bineinteles de frantuzi, ati reusit in final, cu chiu cu vai, sa va castigati Independenta. Si sa mancati bine mersi azi curcanul vostru. Asta dupa ce dati o tura pe Broadway si prin lantul lui Macy’s. Halal, New York, trebuia sa fie NEW AMSTERDAM, da’ voi l-ati „nationalizat” mai repede...
Sa nu facem totusi istorie... Am vazut cine sunteti, acum sa trecem la prezent si la actiunile voastre declansatoare! Ce tupeu ai tu, american de Chicago sa vii la mine in tara si sa-mi spui rutina zilnica, sarbatorile tale, traditiile si religia inexistenta, sectanta!? Eu de-abia mi le cunosc pe-ale mele si ingamfarea te face mai superior decat mine??
Dupa ce ca voi sunteti natia care poluati cel mai mult (in prealabil, va vreti a fi un model pentru altii) si aveti cele mai tampite ideologii, mai ai incredibila indrazneala sa vii la mine in tara si sa afirmi ca e bine sa protejam natura, ca e bine sa poluam mai putin, asta dupa ce tu vii de la Los Angeles cu avionul si ti-ai mai deschis vreo doua uzine prin Massachusetts. Da-o dracului de incalzire globala, ca nu ma intereseaza pe mine tampitele voastre teorii ale nemuririi.
Eu am alte probleme... Ce voi face dupa ce termin o scoala? Unde ma duc? Cine ma angajeaza? Pot sa-mi intretin familia? Voi apuca sa ies la pensie? Ce zici de astea...? Te-ai gandit vreodata cum e sa ai griji pe metru patrat? Sau tu american tâmp te-ai nascut pe taramul fagaduintei si Obama iti garanteaza totul?
Eu zic sa o lasi mai moale si sa incepi sa-ti iei usor talpasita de la mine, de pe aceste strabune meleaguri. Cand strabunica mea (actualmente 94 de ani) se nastea, tu de-abia incepusesi sa scoti capul prin lume, prin Europa, sa te amesteci ca musca-n lapte in Primul Razboi Mondial. Imi pare sincer rau ca Romania ti-a depasit asteptarile, pentru ca mintea ta ramasa la un stadiu inca primar crede ca tarisoara asta se poate compara cu Rwanda, Guineea, Somalia sau I-la Tara de Foc. E, uite ca nu e asa. Il avem si noi pe Bocul nostru, avem si noi vanghelioanele noastre, o avem chiar pe Elodia Disparuta. Du-te in mafia ta... Si lasa-ma sa-mi traiesc amaraciunea in pace.

Amin!

Niciun comentariu: